Obiective/trasee turistice de vizitat in Anina

Circuitul Steierdorf – Peștera Plopa – Peștera Ponor – Steierdorf

Durata: 3-4 ore

Descrierea traseului. Traseul începe din centrul cartierului Steierdorf în fața școlii. De aici urmăm strada Crivina, iar la capătul ei cotim brusc la stânga, urmând altă stradă care ne scoate în Cartierul Uteriș (un cartier de locuințe). Străbatem acest cartier, trecem pe lângă puțul minier Uteriș (dezafectat), în stânga, începe o vale cu apă (Uteriș) și prindem un drum de căruță săpat în dreapta văii. Urmăm drumul în aval și constatăm că după un km urmele morfologice ale văii dispar, acesta, fiind o vale carstică oarbă, se închide brusc. Aici toată apa intră în calcare și reapare la suprafață la izbucul Irma din Cheile Minișului. Continuăm înaintarea pe drum străbătând podișul calcaros Ponor și după 2 km de la puțul minier drumul de căruță intră într-o șosea forestieră carosabilă care străbate tot podișul Ponor. Urmăm șoseaua spre dreapta circa 100 m de unde, spre stânga, se desprinde un alt drum de căruță pe care îl urmăm coborâm ușor, după 600 m ajungem în poiana Plopa, o luncă largă pe partea stângă a râului Miniș. Pentru a ajunge la Peștera Plopa, din poiană urmăm în amonte terasamentul fostei căi ferate forestiere o distanță de 300 m după care, în stânga, întâlnim o potecă. Coborâm pe potecă și în 3 minute suntem la intrarea triunghiulară a Peșterii Plopa prin care iese apa pârâului subteran Ponor care, după ce parcurge traseul de la suprafață, se pierde la baza unui perete calcaros înalt de circa 30 m. În acest loc, cursul subteran al pârâului poate fi urmărit pe o lungime de 50 m (la ape mici), după care galeria este inundată. Toată peștera poate fi explorată prin intrarea triunghiulară ale Cheile Minișului lângă care am ajuns. Pentru aceasta trebuie să fim echipați cu cizme lungi de cauciuc și barcă pneumatică. Încă de la intrare apa este adâncă (0,5-0,8m), după ce se parcurg 50 m, în stânga se află o galerie scundă (străbătută în permanență de apă) care devine inaccesibilă după 150 m. Revenim în galeria principală , în amonte de punctul de confluență întâlnim primul baraj stalagmitic în spatele căruia se află un lac. Pe traseul galeriei principale , înaltă de 6-12 m, se află cinci baraje stalagmitice sinuoase , înalte de 0,4-0,9 m, distanțate între ele cu 5-36 m. Fiecare din ele , stăvilind apa, formează lacuri cu adâncimi de 0,6-1,5 m și chiar 4 m, cum este cazul lacului dintre barajele I și II. În timp secetos apa din primele lacuri seacă. Pe traseul longitudinal al peșterii aceste baraje și lacurile sunt dispuse în trepte, astfel că surplusul de apă deversează dintr-un lac în altul formând mici cascade. După ultimul baraj, la 190 m de la intrare se află un alt baraj concreționar, înalt de aproape 3 m, format prin unirea a două scurgeri parietale. În spatele lui, la ape mari, se formează un alt lac adânc de 2 m a cărui apă se drenează lent printr-un canal impenetrabil din baza barajului. După acest baraj, peste care se trece cu ajutorul unei scări de lemn, galeria principală se continuă cu lărgiri și strâmtări, la un cot brusc din ea se desprind două canale penetrabile pe circa 50 m, care la un moment dat se unesc și iar se despart. Prin aceste canale se drenează o parte din râul subteran, apa ivindu-se în prima galerie laterală de la intrare. Mai departe, galeria principală se continuă rectilin, apoi cotește brusc la dreapta și după 50 m se ajunge la o dispoziție sifonală prin care apa pârâului Ponor, care s-a pierdut la suprafață, intră în peșteră. Aici se termină explorarea Peșterii Plopa a cărei galerie principală este împodobită cu nenumărate formațiuni stalagmitice.

Pentru a vizita Peștera Ponor revenim în poiana Plopa și de aici urcăm la șoseaua forestieră carosabilă pe care am părăsit-o. Urmăm șoseaua spre stânga 900 m, după care, intrăm pe o potecă , spre stânga, ce ne scoate (după circa 100 m) pe fundul unei doline unde se află deschiderea Peșterii Ponor.

Peștera Ponor, lungă de 265 m, a fost formată de pârâul cu același nume, care printr-o captare carstică a părăsit traseul ei și a început să se dreneze prin Peștera Plopa descrisă anterior. Intrarea în Peștera Ponor se face printr-o dolină al cărei versant s-a prăbușit făcând legătura cu peștera. De la intrarea largă, în dreapta și stânga se desprind două galerii. Urmând galeria din dreapta, coborâm o pantă abruptă cu grohotiș, luminată prin câteva ferestre din tavan, până într-o sală vastă căptușită cu blocuri de calcar, în stânga sălii se desprinde o galerie care coboară brusc 6 m fiind amenajată pentru circulație. Revenind deasupra săritorii, după câțiva metri parcurși, sala se strâmtează brusc, intrăm apoi într-o galerie lată de 9 m și înaltă de 10-15 m care devine inaccesibilă după 100 m, fiind obturată de concrețiuni. Toată galeria este împodobită de nenumărate forme stalagmitice, printre care se remarcă un candelabru uriaș care se desface în patru brațe.

De la intrarea în peșteră, la stânga, se coboară o pantă care dă într-o sală lungă de 35 m, lată de 8 m și înaltă de maximum 3 m cu pereții și vatra concreționate în lungime. Sala face o întoarcere bruscă spre stânga și se termină printr-un canal colmatat cu concrețiuni. Peștera Ponor este ușor accesibilă și nu prezintă obstacole naturale. Din nefericire podoabele ei concreționare nu au scăpat de distrugerea vizitatorilor inconștienți.

Ieșind din peșteră, revenim la șoseaua forestieră și o urmăm tot spre stânga (vest) 500 m, unde întâlnim altă șosea forestieră carosabilă urmată de traseul 8 (banda albastră). Pentru a ne întoarce la Steierdorf urmăm acest traseu în sens invers descrieri lui. Urmăm drumul spre dreapta (lăsând tot spre dreapta o potecă ce ne conduce în 10 minute la locul unde pârâul Ponor se pierde în calcare) și după 400 m ajungem la un drum de căruță (în stânga) și la o potecă ce se desparte din șosea spre dreapta conducându-ne în câteva minute la izbucul Fântâna de Piatră. Din dreptul acestui izbuc urmăm șoseaua (marcată cu bandă albastră) înainte încă 200 m, după care aceasta cotește la stânga. În acest loc părăsim șoseaua urmând terasamentul fostei linii ferate forestiere cu marcaj, trecem peste Valea Cerbilor, apoi pe lângă cantonul silvic Poiana Cerbilor și în cele din urmă trecem peste pârâul Ponor în apropiere de confluența cu pârâul Bido. Mai departe urcăm ușor pe un bot de deal având în dreapta valea Bido , iar în stânga valea Ponor, după intrăm pe drumul național 57 B. Urmăm drumul spre dreapta îi tăiem un cot mare parcurgând strada Crivina care ne scoate în fața școlii din Steierdorf.

În vremuri pierdute în negura uitării, trăia la marginea unei păduri, o familie de oameni sărmani care de abia își duceau traiul de azi pe mâine. Ei erau oameni harnici și muncitori. Părinții aveau doi copii, pe care îi chemau Plopa și Ponor.

Când au crescut mari, toată lumea îi vorbea de bine pentru că erau harnici și respectoși. Într-o zi și-au luat arcurile și câteva săgeți în tolbe și au plecat să vâneze ceva prin pădurile din apropiere. Pe neașteptate din dreptul unui deal din apropiere se auzea un puternic ropot de cai. Dintre copaci, în poienița în care se aflau ei, au apărut niște călăreți cu săbiile scoase, care urlau groaznic. Cei doi frați fugiră în pădure, dar Plopa fu ajuns de unul dintre călăreți, care îl lovi cu sabia peste spate și căzu la pământ plin de sânge. De abia s-a putut târî până a ajuns și a intrat într-o peșteră. Fratele său, Ponor, o luă în stânga și ajunse lângă un perete abrupt de stâncă, pe unde se intra într-o altă peșteră. Intră acolo și se ascunse. Astfel și-au găsit sfârșitul cei doi frați și de atunci până în zilele noastre, cele două peșteri poartă numele Plopa și Ponor.

Circuitul Anina – Lacul Buhui – Peștera Buhui – Anina

Distanță: 10 km Durată: 2½-3 ore

Descrierea traseului. Din centrul orașului Anina, urmăm drumul principal până la cimitirul din cartierul Sigismund. De aici, urmam spre stânga un drum ale cărui coturi sunt scurtate de o potecă și după 1 km ajungem în poiana Maial unde se afla cabana Maial. Aici, din drumul nostru se desprind spre stânga alte două drumuri. Noi însă urmăm înainte (est) pe un drum de piatră, după un km lăsăm în dreapta drumul care duce în poiana La Locul Oprit. Drumul urmează malul stâng al lacului până la dig unde se bifurcă. Ramura din dreapta trece digul lacului, ajunge la cantonul silvic Buhui unde se întâlnește cu traseele 11 (triunghi roșu) și 12 (punct roșu), apoi se continuă spre cantonul silvic Cârneala. Ramura din stânga pe care o urmăm, urmărește în aval pârâul Buhui; în zona podului peste Buhui, privind cu atenție în albie, descoperim trei ponoare prin care apa pârâului se pierde în calcare și apare în Peștera Buhui. Continuăm înaintarea pe dreapta văii și ajungem în Poiana Certej, loc bun pentru popas. De aici drumul urmează valea seacă a Buhuiului până în Șaua Cuptoare. În acest loc șoseaua are mai multe ramificații, noi mergem drept înainte apoi cotim la stânga pe șosea și, refăcând în sens invers traseul 25, după 700 m ajungem la gura unei văi de doline, loc pe care-l recunoaștem orientându-ne după drumul de căruță care l-am lăsat în stânga, cu 80 m în urmă. În acest punct, din drum se desprinde o potecă spre dreapta. O urmăm prin pădure în coborâș ușor și după 10 minute ajungem la Peștera Buhui, loc pe unde iese la zi râul subteran Buhui. Recunoaștem acest punct după intrarea triunghiulară aplecată spre stânga și după digul de la gura peșterii.

Peștera Buhui, una dintre cele mai lungi peșteri din Banat, este străbătută de râul Buhui, cel mai lung râu subteran din țară (3217 m). In ea se află un lac artificial care alimentează cu apă orașul Anina, caz aproape unic în țara noastră. Peștera Buhui are mai multe căi de acces, și anume (din amonte spre aval): intrarea Certej, situată în apropierea poienii cu același nume; intrarea prin aven, nepracticabilă; intrarea prin dolina situată la jumătatea distanței dintre Poiana Certej și Șaua Cuptoare sub drumul carosabil și intrarea Grota Buhui. Pentru a explora peștera prin intrarea Certej, din poiana cu același nume urmăm o potecă ce se desprinde din stânga șoselei (spre vest) care după 5 minute ne scoate într-o vale la o apă curgătoare. Privind spre dreapta (în aval) vedem intrarea peșterii, iar dacă înaintăm spre stânga, în lungul apei, după 70 m ajungem la izbucul Certej ce apare din versantul drept al văii. În amonte de izbuc valea Buhuiului este seacă în perioadele secetoase. Pentru explorarea Peșterii Buhui trebuie să fim echipați cu cizme lungi de cauciuc, barcă de cauciuc și sursă de iluminat.

Pătrundem în peștera prin intrarea Certej (9 m lățime și 1,9 m înălțime) pe lângă apă izbucului Certej. După 22 m, în stânga, din galeria principală se desprinde o galerie secundară înaltă de 2-14 m prin care vine apa pârâului Buhui care s-a pierdut la suprafață prin ponoare. Galeria este cotită, iar din ea pornesc mai multe diverticule. O urmăm și după ce trecem câteva lacuri întâlnim o frumoasă podoabă a peșterii – Cascada Izvorului – formată din carbonat de calciu (toate denumirile din peșteră au fost date de autor cu ocazia ridicării planului acesteia). La un alt cot al galeriei se află Vulturul, o altă formațiune spectaculoasă, după care tavanul galeriei se apropie mult de oglinda apei lăsând o trecere dificilă chiar când nivelul apei este scăzut. După acest obstacol tavanul galeriei se înalță din nou; pereții sunt șlefuiți de apă și încă o dată tavanul se apropie de apă făcând altă trecere dificilă. Aceste două locuri pot constitui capcane la averse de ploaie. Forțând și această trecere numai cu capul afară din apă (ca și la prima) se pătrunde în galeria ce continuă, unde se află lapiezuri cu creste ascuțite ca lama unui cuțit (Galeria cu Lapiezuri). În frontul acestei galerii, printr-un orificiu impenetrabil, apare pârâul Buhui și tot aici se termină explorarea noastră după un parcurs de 648 m cât are toata Galeria Sudică.

Revenind în galeria principală o urmăm pe direcția cursului apei; în dreapta se află trei săli dispuse etajat și după două cotituri galeria se bifurcă. După 25 m galeriile se întâlnesc, iar după 14 m se bifurcă din nou, cele două ramuri întâlnindu-se iar după 44 m. În continuare, după 370 m de la intrare întâlnim un prim obstacol mai important. Din cauza aluviunilor de nisip fin și nămol în care ne afundăm, cât și apropierii tavanului de oglinda apei, trecerea pe o porțiune de 5-8 m devine anevoioasă, iar la debite mari imposibilă fără echipament special. Ne strecurăm pe lângă peretele drept al galeriei, trecem apoi pe lângă un martor de eroziune, după care întâlnim în dreapta o surpătură care afectează galeria pe o distanță de 38 m, ridicându-i tavanul la 25-30 m. După surpătura, galeria face mai multe coturi; în stânga întâlnim un ponor apoi intrarea în peștera prin aven, iar după 26 m de acesta, în partea dreaptă, intrarea prin dolina. În continuare, pe talpa galeriei sunt rupturi de pantă și după un cot la stânga se află un culoar suspendat (stânga), în care debușează un horn imens după care urmează un izbuc. Mai departe, după mai multe cotituri se află un lac ale cărui ape se prăvălesc de la o înălțime de 3 m, formând Cascada Mare. Aceasta cascadă poate fi trecută destul de dificil, prin dreapta, cu ajutorul scărilor și pitoanelor. Evităm însă acest obstacol dificil și continuăm explorarea peșterii prin intrarea în Grota Buhui.

La intrarea în Grota Buhui (nume dat de localnici) se află un dig, în spatele căruia se întinde un lac subteran. Apele acestuia sunt dirijate spre Anina, prin galeria artificială din dreapta. În stânga se află un diverticul după care, străbătând lacul artificial, tot în stânga, se află două săli frumos concreționate (Sala Coloanelor și Sala Domurilor). După aceste săli străbatem un lac natural și ajungem în vasta Sală a Confluenței străbătută de un alt râu subteran. Mai departe, galeria se continuă aproape rectilin. Ea este îngustă și înaltă până la 20 m, spre tavan aflându-se un nivel de eroziune. Străbatem mai multe lacuri mici admirând bogăția și diversitatea formațiunilor concreționare și ajungem la o altă cascadă înaltă de 1,7 m. Pentru a o evita urcăm panta peretelui stâng al galeriei, ajungem la un dom concreționar, după care intrăm în Sala Urșilor, numită așa deoarece aici se află oase de urs de peștera (Ursus spaeleus). Sala este frumos împodobită cu concrețiuni; din ea pornesc două canale ce se termină cu două hornuri, colmatate cu blocuri de calcar, prin care se face legătura cu Peștera Cuptoare, situată deasupra Peșterii Buhui. La capătul din amonte al Sălii Urșilor se află Cascada Mare al cărei vuiet asurzitor, amplificat de pereții sălii, ne anunță joncțiunea cu cealaltă porțiune a peșteri.

Legenda spune că în vremuri de demult a trăit pe aceste meleaguri un balaur care lua de la oameni tot ce aveau și cei care nu-i dădeau de bunăvoie erau mâncați de el.

Într-o zi, când balaurul a venit să-și ia de la gospodari mâncarea, a zărit în curtea unui om o fată foarte frumoasă la chip. Balaurul se duse și spuse fetei să vină cu el și să fie soția lui. Fata a zis că mai bine se omoară decât să vină cu el. Când balaurul a vrut să o prindă, fata fugi în pădure și după ce alergă și alergă, se opri într-o poiană și se rugă zânei celei bune să o scape de balaur. Aceasta o prefăcu într-un pârâu cu apă cristalină, pe care îl numi Buhui și Pârâul Buhui se despărți în trei și se ascunse prin trei ponoare în pământ. Când a venit balaurul din urmă n-a mai știut unde este. Pârâul a mers pe sub pământ o vreme și apoi a ieșit la suprafață într-o peșteră foarte frumoasă, care s-a numit peștera Buhui, după numele acestui pârâiaș și așa se numește până astăzi.

Anina – Lacul Mărghitaș – Între Râuri (Mediureca) – Peștera Comarnic

Durată: 4-5 ore (2 ore Anina – Lacul Mărghitaș; 2-3 ore Lacul Mărghitaș -Peștera Comarnic)

Descrierea traseului. Acest traseu începe din zona centrală a orașului Anina, din spatele uzinei electrice, unde se află șoseaua ce duce la Lacul Mărghitaș.

Urmând șoseaua câțiva zeci de metri, aceasta o ia la dreapta și urcă ușor. Aici părăsim șoseaua și cotim spre dreapta intrând într-o potecă ce urmează versantul drept al pârâului. După 15 minute întâlnim stația de filtrare a apei, iar de aici în urcuș ușor pe poteca largă (de fapt un drum de căruța vechi) ajungem (după 20 minute) pe podișul calcaros, cu multe doline, al Colonovățului. Chiar la intrarea în podiș dăm într-un drum de căruță pe care-l urmăm spre stânga și după 1 km ajungem la cantonul silvic Mărghitaș și totodată la șoseaua asfaltată Anina. De la cantonul silvic o luăm spre dreapta, în coborâș, pe un drum de căruță (șoseaua modernizată rămâne în stânga) care, după 500 m, ne scoate la pârâul Buhui și trece pe partea lui dreaptă. În continuare, urmăm în aval pârâul pe drumul de căruță ce se pierde deseori prin frunzar.

Valea are caracter de chei cu versanții împăduriți. La 300 m, după ce am trecut Buhuiul pe partea lui dreaptă, în dreapta noastră se află Peștera Mărghitaș a cărei deschidere nu se vede din potecă; recunoaștem locul după bolovanii calcaroși acoperiți de mușchi care ne conduc până la gura peșterii, după ce am urcat (fără potecă) o diferență de nivel de 10 m.

Peștera Mărghitaș are o lungime de 115 m și este formată dintr-o galerie lată de 3-12 m și înaltă de 0,5-10 m. Încă de la intrare talpa galeriei urcă ușor până la o sală cu horn, apoi devine orizontală ca în cele din urmă să coboare brusc până la o săritoare care da într-o sală ocupată de un lac.

Revenind în poteca, ne continuăm drumul în aval prin Cheile Buhuiului și după 2,5 km ajungem la coada Lacului Mărghitaș. De aici, poteca ne scoate în apropierea digului lacului unde se află o parte din construcțiile turistice din zona.

Lacul Mărghitaș se află într-o regiune calcaroasă puternic carstificată și a fost construit numai pentru agrement. Poteca ne conduce mai întâi pe un podiș calcaros de pe stânga pârâului Buhui (în lungul apei), apoi intra în cheile sălbatice ale Buhuiului; trece pe lângă cele două peșteri de la haldină, lungi de 14 m (prima) si 33 m (a doua), ale căror deschideri distanțate cu 100m sunt chiar lângă poteca, după care terasamentul fostei linii ferate forestiere traversează pârâul Buhui pe partea dreaptă. Urmăm terasamentul prin chei până la locul numit „Între Râuri” (Mediureca), unde pârâul Buhui se varsă în Caraș.

Aici poteca noastră se bifurcă. O ramură o ia spre dreapta, în amonte, prin Cheile Carașului , iar cealaltă, pe care o urmăm, trece Carașul pe partea lui dreaptă, pe un pod cu traverse late de fier. Străbatem în aval Cheile Carașului pe poteca suspendată deasupra apei și după 1,2 km de la Mediureca ajungem la Peștera Popovăț lungă de 1120 m, a cărei intrare se află lângă poteca și este închisă cu o ușa de fier. Intrarea în peșteră se află la 421 m altitudine și are dimensiuni reduse. Se pătrunde într-o galerie scundă (lx1,5 m) care după câțiva metri, conduce într-o sală vastă (Prima Sală) înaltă de aproape 20 m cu numeroase formațiuni concreționare; din ea se desprinde o alta galerie numită Drumul lui Adam, înaltă de 8-12 m și lată de 2-4 m, împodobită frumos cu numeroase concrețiuni. Etajul inferior al peșterii, străbătut temporar de apă, este format dintr-o succesiune de săli mari legate prin galerii. În el se pătrunde din Prima Sală coborând o diferență de nivel de 8 m până la Marele Sifon (Sifonul I). Aici, spre dreapta, se ajunge în Sala Inferioară ocupată de multe ori cu apă, iar spre stânga, trecând târâș prin marele Sifon ajungem în Sala Interioară, o altă sală vastă, frumos concreționată. De aici până la capătul peșterii străbatem alte galerii și săli și totodată suntem obligați să parcurgem târâș încă patru sifoane. Etajul inferior se termină printr-o sală vastă, Sală Finală (lungime 80 m; lățime 10-20 m; înălțime maximă 20 m), în care se află un adevărat muzeu speologic. Parcurgerea sifoanelor se face numai când sunt lipsite total de apă și cu măsuri de precauție, deoarece ploile torențiale le închid complet foarte repede, în special Marele Sifon.

Revenind la potecă, continuăm traseul în aval și după 1,5 km ajungem la un tunel pe care-l străbatem; la ieșirea din el părăsim terasamentul și cotim brusc spre dreapta urmând o poteca care după cinci minute ne scoate în drumul forestier spre Comarnic. Îl urmăm la stânga 1,5 km în coborâș ușor, după care ajungem la cantonul silvic Comarnic lângă care se află peștera cu același nume.

Tare de mult între munții împăduriți de pe aceste meleaguri, trăia un împărat rău și hapsân. Sora acestui împărat, pe care o chema Mediureca, avea doi copii, pe unul îl chema Mărghitaș iar pe celălalt Popovăț. Ea era o femeie frumoasă la chip și foarte de treabă. De multe ori i-a spus împăratului, fratele său, să nu mai fie atât de rău pentru că nu este bine. Când Mediureca născu și pe cel de al treilea fiu al ei, căruia îi puse numele Comarnic, împăratul o alungă din palatul său împreună cu cei trei fii ai săi deoarece nu voia să ajungă vreunul din ei la tron, el neavând copii. Mediureca și-a luat copiii și a plecat în lumea largă. Mergând prin pădure, au ajuns la un podiș, lângă o apă. Aici Mărghitaș îi spusese mamei sale că vrea să rămână și să-și facă un castel sub pământ unde să trăiască în liniște. Mediureca merse mai departe cu cei doi copii rămași până ce au ajuns pe o potecă deasupra unei ape, unde Popovăț spuse că vrea să rămână și să-și facă și el un palat sub pământ. Mediureca a plecat mai departe cu fiul cel mai mic și după ce coborâră ușor pe un drumeag s-au oprit să-și tragă sufletul. Fiul cel mai mic spuse mamei sale că vrea să rămână aici și să-și facă și el un palat sub pământ. De atunci au ajuns până la noi aceste peșteri care poartă numele celor trei fii.

Poneasca – Poiana Moșneagul Mare – Lacul Buhui

Durată : 4 ore

Descrierea traseului. Poneasca se află pe valea cu același nume; aici se ajunge parcurgând 3 km pe un drum carosabil care se desprinde din DN 57 B Bozovici – Anina. Marcajul urmează drumul în amonte câteva zeci de metri, apoi o ia la stânga trecând peste pârâul Poneasca și se angajează pe un drum forestier de pe stânga Gusecului pe care-l urmează în amonte 1 km, trecând când pe o parte când pe alta a pârâului. Lasă în dreapta ogașul Prisoca, apoi drumul forestier, urmând în continuare o poteca ce șerpuiește pe malul pârâului Gusec străbătând o pădure deasă și sălbatică. Dintr-o lărgire a văii poteca începe să urce abrupt pe versantul stâng al pârâului pierzându-se deseori prin frunziș. După ce am urcat o diferența de nivel de circa 250 m de la plecare ajungem în partea de vest a poienii Moșneagul Mare. O străbatem păstrând direcția nord-vest; intrăm din nou în pădure și totodată în podișul calcaros Cârneala ciuruit de numeroase doline. Poteca marcată se întretaie cu altele nemarcate și cu drumuri forestiere, încât trebuie să fim foarte atenți la marcaj.

Trecând prin mai multe doline sau ocolind altele, parcurgem extremitatea sudică a podișului Cârneala. Poteca începe să urce ușor până într-o poieniță prelungă unde întâlnește poteca marcată cu triunghi roșu ce vine din stânga, dinspre Valea Minișului. De aici și până la Lacul Buhui ambele marcaje urmează același traseu.

Legenda spune că în pădurile seculare care înconjoară Lacul Buhui și podișul Cârneala trăiește un cerb cu coarnele de argint bătute în diamante și auzind de acest cerb mulți vânători iscusiți s-au dus să-l vâneze, dar degeaba intrau prin fundul pădurii cu mărăcini, cu câini, căci nimic nu se arăta.

Vorbele despre frumusețea acestui cerb au făcut înconjurul lumii și au ajuns până la urechea celui mai vestit vânător numit „Moșneagul” care luându-și arcul cu săgeți și calul a pornit în căutarea strălucitorului trofeu.

Mergând el prin pădure și tot fluierând numa ce auzi întru-un tufiș, cam la vreo treizeci de metri un foșnet. Se apropie tiptil mai bine, zării coarnele sclipind de o frumusețe nemaivăzută până atunci de el. Își scoase arcul, își puse o săgeată și trase în cerb, numai ce văzu că o luă la fugă și fugi peste păduri și văi, o ținu după el până când ajunse în fața unei mici crăpături de pământ. Cerbul sări, dar când vru să sară și boierul cu calul, se crăpă și mai mult pământul ca să intre în el.

Legenda spune, că cerbul era diavolul și ca să poată ademeni mai bine oameni lacomi și-a pus coarne de argint, iar la locul unde a pierit boierul i se spune acum „La Poiana Moșneagul Mare”.

Anina – Cheile Gârliștei – satul Gârliștei

Durată: 3 – 4 ore

Descrierea traseului. Pentru vizitarea Cheilor Gârliștei și a peșterilor de aici pornim din zona centrală a orașului Anina și urmăm șoseaua din spatele uzinei electrice. Lăsăm în dreapta șoseaua care duce la Lacul Mărghitaș și mergem înainte, apoi străbatem un rond, ținând drumul tot înainte lăsăm în urmă câteva locuințe și intrăm în pădure pe un drum carosabil de pe dreapta pârâului Anina (numele pârâului Gârliște în partea superioară). Trecem pe lângă halda de material steril a spălătoriei de cărbuni din Anina și ajungem la o zonă locuită (cartierul Schlucht al Aninei). Privind spre stânga vedem o haldă de material steril și un viaduct înalt al căii ferate Anina – Oravița. Continuând înaintarea în aval pe drumul carosabil intrăm în Cheile Gârliștei complet împădurite. La pârâul Celnicul Mare (afluent pe dreapta Gârliștei), primul pe care-l întâlni, drumul carosabil se termină (cei care au venit cu mașina le pot lăsa aici), în continuare urmăm un drum de căruță care urcă și coboară pe dreapta pârâului. Drumul străbate trene de grohotiș calcaros când pe lângă apă, când deasupra ei, având tot timpul în stânga abruptul calcaros, puternic împădurit al Cleanțului Cerbilor ce formează peretele stâng al cheilor. La baza lui se află câteva peșteri de mică importanța, unele cu apă. Trecem pe rând peste Padina Vierul Mare, Padina Vierul Mic, pârâul Celnicul Mic și în cele din urmă, peste pârâul Jejnița. Toți acești afluenți de pe dreapta Gârliștei sunt fără apă în perioadele secetoase ale anului (în zona de chei nu sunt afluenți, pe stânga Gârliștei). De la pârâul Jejnița pereții cheilor devin impresionanți și mai golași, iar trenele și conurile de grohotiș coboară până la apă. Cu 600 m în aval de pârâul amintit, la o altitudine de 360 m și deasupra apei cu 40 m, în dreapta drumului , în locul numit Galați, se află Peștera Galațiului lungă de 192 m. Peștera are două intrări mari mascate de vegetație. Prin cea din stânga pătrundem într-o galerie strâmtă și înaltă (2-11 m) cu multe canale laterale, care devine scundă (0,6 m) la unirea cu galeria principală. Prin intrarea de dreapta, de formă triunghiulară (5×7 m), pătrundem în galeria principală, înaltă de 2-10 m și lată până la 6 m, care devine mai scundă și mai îngustă în partea terminală. Pereții peșterii sunt vărgați din cauza benzilor de silex mai închise la culoare decât calcarul. Formațiunile concreționare sunt prezente în partea terminală a peșterii. Urmând drumul în aval, după 400 m de peștera amintită, întâlnim în dreapta potecii Peștera cu Apă din Cheile Gârliștei a cărei intrare este mascată de vegetație. Ea se află la 320 m altitudine absolută și 18 m altitudine relativă, fiind cea mai lungă peșteră din chei (397 m). La intrarea peșterii ne conduc bolovănișul înverzit de mușchi și un pârâiaș care iese din peșteră, prezent mai tot timpul anului.

Trecând peste bolovănișul amintit în urcuș relativ ușor, în cinci minute ajungem la peșteră. Ea este formată dintr-o galerie meandrată ce se bifurcă în partea terminală. Și aici sunt prezente intercalațiile de silex stratiforme care îi dau un aspect vărgat. În perioadele cu precipitații abundente prin peșteră curge un râu subteran care o face inaccesibilă după 130 m de la intrare din pricina tavanului care este foarte scund (0,5 m).

Revenind în drum, îl urmăm în aval prin cea mai importantă porțiune a cheilor formată de Cleanțul Gherii (dreapta) și abruptul nordic al dealului Moghila (stânga). Pereții calcaroși cu turnuri și hornuri se ridică de-a dreptul din apa înnegrită de spălători de cărbuni din Anina. Cheile fac un cot brusc spre stânga, poteca devine un drum larg ce trece printr-un portal urmat de un tunel și după aproape 2 km de la cotul amintit ne scoate în Poiana Periș unde cheile iau sfârșit. Aici căutăm un vad și trecem pe stânga pârâului Gârliște, traversăm Valea Mare (afluent pe stânga), după care urmăm un drum de căruță până în satul Gârliște situat la 2 km de Poiana Periș.

Spun bătrânii că în vremuri foarte îndepărtate, în munții aceștia care ne înconjoară trăia o vrăjitoare pe care o chema Jejnița. Aceasta a prins câțiva copii de prin părțile locului și pentru că nici unul din ei n-a vrut să o ia de nevastă , deoarece era urâtă că nu te puteai uita la ea, vrăjitoarea îi prefăcu în niște pârâuri și le dete drumul să se piardă printre stâncile de prin-prejur.

Înt-una din zile trecea prin pădure un băiat și o fată. Pe băiat îl chema Galați, iar pe fată Gârliștea.

Vrăjitoarea le ieși înainte și vru să-i ia la ea dar ei n-au ascultat-o. Atunci vrăjitoarea l-a prefăcut pe Galați într-un firicel de apă și l-a ascuns într-o peșteră, iar pe Gârliștea a prefăcut-o într-un pârâu și a ascuns-o și pe ea în altă peșteră puțin mai departe.

De atunci și până în zilele noastre, cele două peșteri poartă numele celor doi tineri.

 Traseul ciclo Anina – Brădet – Gara Gârlişte – Caraşova – Mărghitaş – Anina

Patrimoniul industrial lăsat moştenire în Banat aduce spectaculozitate acestor locuri încărcate de istorie şi frământări datorită poziţiei sale geografice. Traseul ne duce de la Steierdorf, prin poienile Brădetului, pe lângă calea ferată montană Anina – Oraviţa, monument istoric, măiestrie a constructorilor de acum două secole. De aici, prin Gara Gârlişte, coborâm spre satul Gârlişte, dar nu înainte de a admira peisajul din punctul de belvedere din Vf. Moghila. În Gârlişte ne putem abate puţin de la traseu pentru a vizita Cheile Gârliştei şi morile de apă de la marginea satului. Continuăm prin lunca râului Caraş spre comuna Caraşova, localitate importantă pentru minoritatea croată din România. Prin livezile de pruni urcăm pe dealul Pateşanul Mare şi mai departe peste colinele goale către Mărghitaş. Este un traseu 99% offroad, mountain biking pe drumuri forestiere dure, poteci şi drumuri de căruţă, printr-o zonă de calcare foarte spectaculoasă.

Traseul ciclo Anina – Lacul Buhui – Oraşul Nou – Lacul Mărghitaş – Anina

Circuit lejer de aproximativ 30 de km în partea estică a oraşului Anina. Traseul trece pe lângă lacul Buhui, prin păduri răcoroase către poienile însorite de la Ravniştea Mare şi apoi spre Lacul Mărghitaş. Drumuri forestiere calcaroase, praf şi porţiuni înierbate solicită mountain bike-ul, dar acesta rămâne totuşi un traseu ideal pentru plimbări uşoare prin locuri foarte frumoase. Vizitarea peşterii Buhui sau o baie în lacurile Buhui ori Marghitaş te fac să te bucuri şi mai mult de tura ta. În “Oraşul Nou” poţi vedea cum regimul comunist a schimbat forţat înfăţişarea locurilor şi destinele oamenilor, poţi atinge bucăţi din istorie pe care nu le putem nega.

Sasca Română-Podul Bei-Lacul Ochiul Bei-Anina

Durata: 7 -8 ore.

Posibilități de cazare: Cantonul Silvic Valea Bei 4 locuri, Cabana Valea Bei 12 locuri, confort I. Loc de amplasare corturi Iângă lacul de acumulare a microhidrocentralei.

Din localitatea Sasca Româna, se trece puntea suspendata si se urca pe poteca îngusta pe malul drept al Nerei, se trece prin cele șase tunele săpate în stânca si se ajunge la Podul Beiului. De aici mergând pe Iângă apa limpede si rece a Beiului, se trece prin poiana de la Morile Potocului, apoi pe lângă Cantonul si Păstrăvăria de pe Bei, după care ajungem la Ochiul Beiului, lac carstic care este alimentat de un curs de apa subteran care prin fenomenul de exurgență iese la lumina zilei pe fundul colinei în care s-a format lacul. Lacul este înconjurat de o pădure de brad care îi da un farmec si un pitoresc deosebit. Are o suprafață de 284 mp si o adâncime de 3,6 m. Din acest loc se poate face si traseul spre Cascada Beușnița, care se afla la circa 1,5 km in amonte pe Râul Beușnița. Traseul continua pe Valea Beiului Sec si după o ora se ajunge la Cantonul Silvic Delamea (Beiul Sec), de aici prin partea de nord a Poienii Gura Racăjdeanului, se intra în pădure, se ajunge în Poiana lui Marcu, de unde pe Valea Padina Seaca se ajunge la Crivina si în continuare pe DN 57B se ajunge la Anina.

Anina – Semeringul Bănăţean – calea ferată Anina – Oraviţa

Calea ferată Oraviţa–Anina reprezintă o lucrare inginerească unică în România şi în sud-estul Europei, fiind denumită de către localnici „Semeringul bănăţean”, prin comparaţie cu vestita cale Semmering din Austria.

Se spune că la Anina cărbunele a fost descoperit de tăietorul de lemne Mathias Hammer, în 1790. De atunci a început extracţia şi a apărut necesitatea construirii unei linii de cale ferată care să lege direct Anina de portul dunărean Baziaş. Aşa a început, în primăvara anului 1861, construcţia căii ferate, fiind dată în folosinţă pentru traficul de mărfuri la 15 noiembrie 1863, iar pentru transportul de persoane la 4 aprilie 1869. Calea ferată Oraviţa – Anina este de un pitoresc deosebit, datorită numeroaselor lucrări care au fost făcute spre a deschide drum trenului în stânca dură de calcar a Munţilor Aninei, toate acestea înaintea inventării dinamitei. Ea a fost construită de către meşteri şi lucrători italieni, dintre care mulţi s-au stabilit în cele două oraşe de la capătul liniei.

Deşi distanţa în linie dreaptă între Oraviţa şi Anina nu depăşeşte 15 km, calea ferată măsoară 33,4 km, cu o diferenţă de nivel de 338 m. Aceasta este formată din 14 tunele săpate în bună parte în stâncă şi 10 viaducte peste văi adânci, fiind o capodoperă în materie de construcţii de căi ferate.