BAILE HERCULANE

Oameni dedicați și acțiuni în dezvoltarea turismului Banatului Montan

* AD – Adrian Dinescu; CM – Cristian Miclău

Interviu cu domnul Cristian Miclău – primarul
Orașului Băile Herculane
AD*: Bună ziua, doamnelor și domnilor. Iată-ne la o
nouă ediție a emisiunii „Oameni – Fapte – Atitudini”, o
ediție cu totul și cu totul specială, pentru că ne aflăm
într-un oraș stațiune foarte important de pe harta
României, un oraș stațiune cu o vechime istorică și cu
un trecut fantastic, din acest punct de vedere, oraș care
este condus de un primar, aflat acum la al doilea
mandat – un primar pe care eu îl cunosc încă din
perioada în care candida pentru această funcție. Vă voi
spune imediat despre cine este vorba, dar acum vreau
să vă mai țin puțin în suspans. Un primar care a venit
cu o viziune nouă, cu o gândire total nouă și cu dorința
de a face, ceea ce, cred eu, este mai presus de orice. Iată
că rezultatele se văd unul după altul, rezultate care nu
contenesc să apară în tot acest timp; și întrucât aceste
rezultate au o muncă enormă în spate, ar trebui să
începem prin a vorbi despre această muncă, despre
ceea ce începe să se vadă și despre perspectivele în
continuare – pentru că, iată, mai sunt trei ani din acest
mandat și discutăm de foarte multe proiecte care vor
dezvolta Băile Herculane. Această introducere fiind

realizată, vă spun „Bună ziua!” domnule primar și mă
bucur că am revenit aici la dumneavoastră.
CM: Bună ziua și bine ați venit la Băile Herculane!
AD: Aș vrea să ne vorbiți despre începuturile dumneavoastră, pentru că această ediție a emisiunii va fi și
tipărită, iar pentru cei care poate nu s-au uitat, sau nu
se uită la emisiuni, precum și pentru acea categorie de
public ce adoră încă să citească, aș vrea să o luăm cu
începutul, din perioada când ați venit dumneavoastră
la conducerea Primăriei din Băile Herculane și cu ce sa realizat așa, pas cu pas, în toată această perioadă (iată că sunt deja 5 ani și ceva, de când conduceți stațiunea).
CM: Am preluat mandatul și frâiele acestui oraș-stațiune
în 2016; e o stațiune foarte importantă deopotrivă la nivel
național cât și internațional și sperăm ca în perioada
următoare să o aducem la nivelul la care îi este locul.
AD: Ați făut mulți pași de când ați preluat mandatul
– eu știu – și aș vrea să vorbim despre acest lucru. Ar fi
interesant să ne spuneți cât a fost de complicat – pentru
că ușor știu că nu a fost; dar aș vrea să știe lumea din
punctul dumneavoastră de vedere, al omului care
conduce și care, dincolo de realizări are în spate tot
felul de alte probleme care, deși nu se văd, totuși există acolo.

CM: A fost un început foarte greu, în care noi ne-am
concentrat pe accesarea de fonduri europene; am scris
proiecte pe diverse axe de finanțare, ne-am străduit să le
implementăm, iar acum, în cel de-al doilea mandat
încep să se vadă rezultatele. Avem un prim proiect
european deja finalizat, la care a fost făcută și recepția –
anume, clădirea primăriei – un proiect finalizat pe axa
3.1.b, pe Programul Operațional Regional pe eficiența
energetică. Aici au fost făcute lucrări de renovare și de
dotare, s-a schimbat structura acoperișului, izolația
exterioară, instalația termică, instalația electrică și alte
asemenea lucrări conforme ghidului de finanțare pe eficiența energetică.
AD: Ați fost unul dintre oamenii care a ținut foarte
mult ca titulatura de destinație turistică a anului să fie
„Banatul Montan”. Haideți să vorbim puțin din acest
punct de vedere: ce oferă stațiunea la acest moment,
sub aspectul condițiilor, al locurilor de distracție etc. și
care este perspectiva de a se continua toate acestea,
pentru că investiții s-au făcut, investiții foarte mari aici în Herculane.
CM: Deși toată lumea vede o altă imagine la televizor
prin reportajele negative pe care diferite televiziuni le
realizează la cererea, probabil, a celorlalți concurenți din
alte stațiuni, realitatea este însă cu totul alta. Investițiile

nu contenesc la Băile Herculane, în ultima perioadă sunt
inaugurate și deschise multe hoteluri de 4 și de 5 stele.
De exemplu, pot aminti aici printre cele mai recente
hoteluri și pensiuni inaugurate pe perioada mandatului
meu: Hotelul Versay categorisit la 4 stele și care se află
în centrul vechi al orașului; Pensiunea Dimitrios, tot de
4 stele, aflată pe Valea Cernei, Hotelul Minerva, tot de 4
stele, aflat în centrul economic, în zona marilor hoteluri,
Pensiunea Jojo (care și-a deschis porțile acum un an și jumătate) clasificată la 5 stele.
AD: Pe lângă toate acestea am aflat că există și un
hotel la care investiția a fost nu mai puțin de 10 milioane de euro, dacă nu mă înșel…
CM: Da, investiția a fost undeva la 7 milioane și s-a realizat la Hotelul Minerva.
AD: Sigur, la acest moment, nu se cade să discutăm
despre celelalte reportaje cu tentă negativă, pentru că
pe mine mă interesează strict realitatea, pentru că în ea
trăim. Și dincolo de orice reportaje și comentarii, cred
că pentru a conștientiza exact ce se întâmplă, trebuie
venit aici, la fața locului și văzut. Dar apropo de aceste
comentarii (mai mult comentarii decât reportaje, aș
spune), a fost o bună perioadă în care se spunea că pe
timpul toamnei și al iernii stațiunea este moartă. Prin
prisma acestor investiții despre care am vorbit și a

dotărilor pe care hotelurile moderne le au acum, putem
spune și noi acest lucru, sau dimpotrivă, este o perioadă
cu activitate semnificativă în Băile Herculane.
CM: Dumneavoastră care ați sosit de curând cu mașina
ați văzut ce aglomerat este drumul; chiar în această
minivacanță (minivacanța de 1 Decembrie 2021, Ziua
Națională a României; n.r.) stațiunea este aproape plină;
cel puțin la marile hoteluri și la pensiunile clasificate de
la 3 stele în sus nu se mai găsesc locuri de cazare.
AD: Ceea ce este foarte bine și demontează mitul despre
acea populație îmbătrânită care se spunea că ar fi
principalii beneficiari și turiști ai stațiunii și care ar
veni aici doar pentru tratament.
CM: Așa este; deși marile hoteluri oferă tot felul de
tratamente specifice diverselor afecțiuni, inclusiv pensionarilor care vin aici cu bilete de odihnă și tratament de la Casa de Pensii, sub îndrumarea unui medic specialist și la consultul acestuia.
AD: Pe lângă faptul că aici oamenii vin pentru tratament,
odată sosiți în stațiune – și noi am mai discutat acest
aspect cu ocazia altor interviuri – ei se apucă să
fotografieze tot felul de clădiri neamenajate, de parcă
acelea ar fi emblema stațiunii și nu cele bine puse la
punct, precum și celelalte realizări din zonă. Spunețimi, vă rog (pentru că nu am discutat niciodată acest

aspect, dar aș dori să lămurim pentru oameni, fiindcă
eu îl știu bine și vreau să devină clar și pentru restul
lumii): ce putere are Primăria asupra acelor clădiri
care arată într-adevăr cum arată și despre care s-a
făcut foarte multă publicitate negativă, s-a vorbit mult,
dar niciodată nu s-a spus adevărul până la capăt. Acele
imagini și starea clădirilor a fost pe nedrept atribuită primarului și Primăriei.
CM: Bineînțeles că și dumneavoastră ați fost în mari
orașe și peste tot există clădiri lăsate în paragină (și aș
putea da multe exemple deopotrivă în București, în
Timișoara, în Arad – orașe care au și foarte multe clădiri
istorice). Noi am copiat modelul celorlalte administrații
care s-au mișcat în această direcție, iar în 2017 am inițiat
un proiect de Hotărâre prin care au fost supraimpozitate
toate clădirile de pe raza orașului lăsate în paragină de
către proprietarii lor. Dezavantajul nostru este că printre
ele se numără și câteva clădiri emblematice (le putem
număra pe degete) abandonate și aflate tocmai în
centrul vechi al stațiunii, unde le vede chiar toată lumea;
aceasta este principala problemă la Herculane și care
distinge situația față de ceea ce se întâmplă în alte orașe.
Deși le-am supraimpozitat, totuși din păcate, având
sechestru asigurator pe ele, nici investitorii care le-au
dobândit nu pot aloca fonduri sau să facă investiții,
pentru că nu se știe ce soartă va avea imobilul în viitor;

s-ar putea ca la un moment dat nici să nu mai fie ale lor.
Iar până nu se finalizează procesele în care sunt sechestrate
bunurile acestea, suntem în imposibilitatea de a face din
punct de vedere legal altceva decât să supraimpozităm și să mai dăm amenzi pe linia aceasta.
AD: Deci ca să clarificăm odată pentru totdeauna:
aceste clădiri la care facem referire nu sunt în proprietatea,
administrarea sau puterea Primăriei, ele aparțin stațiunii
(pentru că aici se află plasate), dar în rest nu aveți nicio autoritate ca Primărie asupra lor.
CM: Da, nu sunt ale Primăriei; ele aparțin unor investitori
privați care le-au dobândit în trecut, înainte ca eu să fiu
primar. Ulterior s-a constatat de către organele legii că au
fost dobândite într-un mod fraudulos și au fost supuse
unui sechestru asigurator care până în momentul de față
se menține, deși au trecut foarte mulți ani (peste 5 ani) fără să se miște nimic în acest sens.
AD: Deci singura posibilitate pe care dumneavoastră
o aveți asupra acestor imobile este supraimpozitarea.
CM: Exact.
AD: Totuși, dintre toate clădirile, absolut toate-toate
sunt ale lor, sau există vreuna care aparține și Primăriei
și pentru care vă preocupați să îi redați adevărata valoare?

CM: Dintre clădirile aflate într-o stare avansată de
degradare doar două aparțin Primăriei, ambele situate în
centrul vechi al orașului. Una este Băile Neptun, unde
noi, Primăria, suntem proprietari pe clădire, dar terenul
aparține unei persoane fizice; se caută soluții pentru
reabilitarea clădirii, dar din cauza faptului că terenul este
al altcuiva și se află supus unui sechestru asigurator nu
am putut obține niciun fel de finanțare: nici europeană,
nici națională, nici vreun alt sprijin de undeva, deși am
făcut numeroase adrese în acest sens la Institutul
Național al Patrimoniului, la Ministerul Dezvoltării, la
Consiliul Județean. Cea de-a doua clădire, tot monument
istoric, este Vila Elisabeta, care va fi supusă reabilitării în
perioada imediat următoare, printr-un grant norvegian
pe care Primăria l-a câștigat. Avem și constructorul și
totul pregătit, mai așteptăm doar ca proiectanții să
finalizeze proiectul tehnic pentru a fi depus la finanțator
ca să aloce fondurile și să trecem la treabă.
AD: Sinteza discuției noastre ar fi așa: dintre toate
clădirile despre care am văzut atâtea și pe Facebook
(pentru că el face cea mai multă reclamă negativă) și în
media clasică, doar două sunt ale Primăriei, iar dintre
acestea una a intrat în linie dreaptă de reabilitare, iar
pentru cealaltă faceți în continuare eforturi să rezolvați
problema juridică în care ea se află și care nu e imputabilă Primăriei.

CM: Da, faptul că este supusă sechestrului, având
sarcină pe CF (extrasul de carte funciară, n.r.), niciun
finanțator nu alocă fonduri dacă la dosar există o astfel de situație.
AD: Mă bucur că am lămurit acest aspect, pentru că
îmi stătea de mult în gând această întrebare pe care să
v-o adresez în momentul când ne vom întâlni. Am văzut
că stațiunea s-a înnoit cu ceva de mare succes; am
trecut de câteva ori în această vară pe aici și am
descoperit că acel trenuleț pe care l-ați avut în vedere
dumneavoastră demult, a prins viață deja și a captat
pasiunea turiștilor încât practic, cu greu găsești locuri în el.
CM: Da, trenulețul funcționează la capacitate maximă,
este un real succes; cel puțin pe perioada de sezon, se stă
la coadă pentru a prinde o călătorie cu el, mai ales cu cei
mici, dar și cu părinți, cu bunici – toată lumea venită la
stațiune vrea să se dea cu trenulețul.
AD: Aveți de gând să extindeți proiectul, să mai adăugați
ceva, sau deocamdată este suficient?
CM: Deocamdată este suficient, face față cu brio și e un
bun mijloc de atracție pentru turiștii stațiunii. Bineînțeles,
pentru următoarea sesiune de finanțare avem în vedere
investiții pe partea de agrement; de asemenea, vom
finaliza și planul de mobilitate urbană pentru care ne-

am stabilit unele strategii și urmează să depunem proiectele
pentru finanțare la momentul când vor fi deschise axele
pentru acele tipuri de fonduri.
AD: Tot în această vară am văzut o serie de evenimente
care au avut loc aici, în Herculane; o parte de cinstire
a înaintașilor noștri, altele cu referire la actualitate,
precum și evenimente susținute într-o locație cu totul și
cu totul deosebită, toate cu un succes absolut fantastic.
Haideți să vorbim puțin și despre ele, pentru că sunt
importante pentru orice comunitate.
CM: Am avut un prim concert în Grota Haiducilor, un
eveniment de succes, cu o serie de invitați de seamă, cu muzică clasică…
AD: Să spunem pentru telespectatorii noștri că a fost
un eveniment de vis; eu nu am cuvinte; sunetul a fost
fantastic, iar lumina care bătea într-un anumit fel pe
acei pereți, arăta într-un fel pentru care „superlativ”
este puțin spus. Ați dezvelit în unele evenimente
anumite plăci comemorative. Spuneți-ne, vă rog, cu ce ocazii au fost ele?
CM: Una dintre plăcile comemorative amintește de cea
mai înaltă vizită la Băile Herculane, făcută de către
Împăratul Austriei – Franz Joseph, de către Regele Serbiei
– Alexandru I și respectiv Regele României – Carol I,
aceștia fiind prezenți în 26 septembrie 1886, cu ocazia

deschiderii Porților de Fier. Placa aceasta comemorativă
a fost furată după Revoluție (Revoluția din decembrie
1989; n.r.), iar noi ne-am gândit că ar fi bine să o înlocuim
și să realizăm un eveniment pe această temă, motiv
pentru care în acest an (2021, n.r.) am făcut o replică
după această placă pe care apoi am dezvelit-o într-un
cadru festiv la care au fost prezenți foarte-foarte mulți
invitați, ceea ce a făcut ca momentul să fie unul deosebit.
Apoi, în aceeași seară am fost prezenți la primul concert
în peșteră – în Grota Haiducilor – concert de muzică
clasică, în primă ediție, interpretat de formația Times
Quartet. A fost un eveniment reușit motiv pentru care, în
calendarul organizatoric pentru anul viitor, acest concert va fi din nou prezent.
AD: Un eveniment reușit și foarte bine primit de
public. Ați mai avut și multe alte evenimente, dar acum
vă propun să mai discutăm puțin despre ceea ce se
întâmplă în Băile Herculane an de an, astfel încât cei
care nu au fost până acum să aibă un motiv să vină aici,
iar cei care au fot deja, să aibă un motiv de a reveni cu
drag. De exemplu: festivalul de film, Zilele Orașului și o
multitudine de astfel de evenimente. Vă rog să faceți o
scurtă trecere în revistă a lor, chiar dumneavoastră.
CM: Dintre evenimentele cu repetiție, care se desfășoară
anual, aș aminti cu prioritate: Festivalul „Mihai Eminescu”,

Festivalul „Hercules”, Festivalul „Pinul negru de Banat”,
Zilele Orașului, HCO – Hercules Marathon, Festivalul de
Film, precum și alte evenimente, cuprinse în calendar.
AD: Sunt evenimente foarte frumoase toate acestea
care se țin aici în Băile Herculane, și pe care le puteți
regăsi de altfel pe site-ul Primăriei. Acum aș dori să
vorbim puțin și despre alte realizări. Ultima dată când
am venit în oraș se lucra la statuia aceea a lui Hercules
care este un simbol admirat de toată lumea și m-am
bucurat să văd că se investește în pietruirea întregii alei.
CM: Proiectul este în curs și se va finaliza în intervalul
următor; acum e terminat în proporție de 90% aproximativ.
Vom finaliza pietruirea cu dale de granit, apoi să montăm
mobilierul stradal și stâlpii de iluminat.
AD: Ceea ce înseamnă că în următorul sezon cu
siguranță îi va primi pe turiști așa cum trebuie. Dacă
am ajuns în zona de amenajări, haideți să vorbim puțin
și despre controversatul Parc Vicol, pentru că sunt
atâtea discuții și comentarii despre acest proiect.
Spuneți-ne ce înseamnă, care este stadiul lui acum și
care sunt perspectivele; pentru că eu sunt convins că
acest parc se va termina; dar lămuriți-ne dumneavoastră
despre etapele lui, ca să nu mai fie atâtea discuții
negativiste în spațiul public.

CM: Reabilitarea Parcului Vicol din zona U.G.S.R. -ului
(U.G.S.R.=Uniunea Generală a Sindicatelor din România;
n.r.) este în linie dreaptă, deși au fost multe voci care au
spus că lucrările nu se vor termina, eu țin să îi asigur pe
toți că ele vor fi gata la termen. Desigur, au fost și sincope
pe parcursul derulării acestui obiectiv, între care lipsa
forței de muncă și problemele firmei care a câștigat
licitația. Dar anul viitor se vor finaliza lucrările și vom
beneficia cu toții – și turiștii și localnicii – de această nouă
investiție. Parcul cuprinde o fântână muzicală în mijloc,
va fi dotat cu mobilier urban, cu stâlpi de iluminat, cu
numeroase camere de supraveghere, cu numeroși arbori
și arbuști decorativi ce vor fi plantați începând din primăvara anului viitor.
AD: Deci anul viitor tragem nădejde că acesta va fi
chiar un punct de referință al orașului.
CM: Sigur, va fi ceva inedit și sunt convins că toată
lumea va fi mulțumită după ce vom încheia recepția acestui proiect.
AD: Știu că ați rezolvat și cu problema aceea a unui
magazin care face parte dintr-un lanț de aprovizionare
pentru locuitorii și turiștii orașului, deși, la fel, foarte
multă lume nu credea că acest lucru va fi posibil. Acum
este inaugurat și este totul în regulă, nu?

CM: Da, în data de 8 septembrie, odată cu Zilele Orașului
a fost inaugurat și acest magazin de retail, care e ca o
mană cerească deopotrivă pentru localnici și turiști, pentru
că au o varietate foarte mare de produse la prețuri foarte accesibile.
AD: Tot din punct de vedere al turistului, știu că aveți,
de curând, înființat și un centru de echitație, nu?
CM: Da, avem la intrarea în oraș un centru de echitație
ce s-a dezvoltat destul de bine în ultima perioadă, fiind
un lucru deosebit în special pentru cei ce acum vor să pătrundă tainele acestui sport.
AD: Intenționați cumva să încurajați, de exemplu,
plimbatul cu caleașca prin oraș, așa cum e, de exemplu, chiar în centrul Vienei?
CM: Avem un regulament în acest sens, iar cei de la
centrul de echitație chiar fac în mod frecvent astfel de
curse, la cererea turiștilor. De asemenea, avem în
derulare (suntem în etapa de contractare, am trecut de
faza tehnică și financiară) un proiect pe axa 13, prin
Programul Operațional Regional, prin SUERD și care a
ajuns la ADR Nord-Est, iar după vizita reprezentanților
agenției o să trecem la semnarea contractului de
prefinanțare. În cadrul proiectului avem două obiective
(unul de tip A și altul de tip B) pe care le vom reabilita:
asfaltarea parcării din spatele BCR și respectiv reabilitarea

școlii cu clasele I-IV din zona U.G.S.R.-ului. Aici va fi
construit și un nou corp de clădire cu săli de clasă pentru
a suplini lipsa spațiilor de învățământ, astfel încât toți
copiii să poată face cursuri de dimineață, să nu mai fie
nevoiți a veni și după-masa. Vor mai fi inserate ca dotări
instalații electrice și termice noi la aceste imobile,
centrală proprie de încălzire; de asemenea, vom amenaja
și o sală de sport pentru orele de educație fizică.
Pe partea de învățământ, pe lângă proiectul de reabilitare
a acestei școli, precum și a Liceului Hercules din Băile
Herculane, mai avem un proiect depus la Fondul de
Mediu pentru reabilitarea școlii din Pecinișca; dacă nu
vom obține finanțare pe această linie vom încerca alte
variante și linii de finanțare. Bineînțeles că ne preocupă
și partea de dotare, sens în care am făcut un proiect în
urma căruia elevii de la Liceul Hercules vor fi dotați cu
600 de echipamente IT destinate activităților didactice
de acolo. Valoarea proiectului e puțin peste 1.200.000
lei. În această perioadă se lucrează la studiul de fezabilitate
privind alimentarea cu gaz a stațiunii; am finalizat
studiile geodezice, s-au finalizat și ridicările topografice
pe zona noastră și suntem în parteneriat cu comunele
Mehadia și Topleț pentru implementarea proiectului.
După finalizarea studiului de fezabilitate îl vom depune
la compania Transgaz pentru a efectua racordarea la
magistrala de gaz. Ulterior, după finalizarea investiției,

adică după ce conducta va trece și prin orașul nostru, ne
vom gândi la partea de distribuție, vor apărea și noile
norme între timp, astfel încât vom putea depune proiectul
de finanțare aferent distribuției gazelor.
AD: Dacă toate lucrurile merg bine, când preconizați
că se va face această racordare?
CM: Cel puțin 2-3 ani cu siguranță va mai dura până
când vom fi branșați la magistrala de gaz. Ne dorim
foarte mult să trecem la utilizarea gazului, pentru că așa
scăpăm și de încălzirea cu lemne și combustibil solid,
precum și de boxele aferente depozitării acestora.
AD: Încălzirea cu lemne se regăsește cam peste tot, nu
e vorba numai de Băile Herculane, avem și noi lângă
Timișoara la doar câțiva kilometri distanță comune
fără gaz. Un astfel de proiect este de bun augur și ar
trebui să fie prioritar pentru absolut toată zona, nu doar pentru oraș.
CM: Da, e un proiect important, pentru că și investitorii
care intenționează să vină spre noi, altfel vor privi
lucrurile și își vor defini oportunitățile, odată ce au toate utilitățile.
AD: Aici aș mai adăuga ceva referitor la infrastructură,
pentru că suntem totuși în zona Banatului Montan, o
zonă în care această infrastructură nu este chiar la

nivelul la care ar trebui și poate că pe viitor se vor găsi
soluții pentru a asigura această rută, măcar între
Craiova și Timișoara, fiindcă sunt speranțe că acel
drum expres de la Craiova spre București se va da în folosință în curând.
CM: Tot pe partea de finanțare am mai depus și niște
devize, de exemplu pe Planul de Finanțare „Anghel
Saligny” am depus devizul general, și am ales pentru
finanțare unele drumuri care nu fuseseră asfaltate până
în prezent, în stațiunea noastră; nu sunt multe, dar sunt
necesare și acestea: drumul de la păstrăvărie, drumul
care duce la sala de sport, și drumul de la haldina de
gunoi. Am dorit să facem ceva și pe partea de alimentare
cu apă tot în cadrul acestui Plan, dar din păcate nu am
reușit să obținem niciun fel de finanțare, pentru că
serviciul de apă și canal a fost delegat către Societatea de
Apă Aquacaraș, iar investițiile sunt deja prinse pe
masterplanul depus deja de aceasta, astfel încât noi nu
am mai fost eligibili să depunem încă o cerere pentru
același tip de operațiune. Așa că așteptăm să finalizeze
proiectul tehnic (pentru apă și canalizare) cei de la
Aquacaraș și să înceapă implementarea investiției.
AD: Iată că sunt o serie de activități conexe, iar
turismul putem spune că e cu adevărat în floare, aici la
Băile Herculane. Firește, vara are privilegiul ei, pentru

că Valea Cernei este absolut fenomenală în acel sezon.
Chiar la ieșirea din stațiune, pe partea dreaptă, este
amenajat Muzeul „Domogled” al stațiunii, pe care vă
invit să îl vizitați pentru că aveți ce să vedeți acolo.
Dacă am vorbit despre o parte dintre obiectivele de
vizitat în Băile Herculane, dacă am adus în discuție
anumite hoteluri care au o calitate a serviciilor absolut
exemplară (în ciuda problemelor cu personalul, care
există cam peste tot), dacă am vorbit despre investiții
de multe milioane de euro, toate acestea ne duc de fapt
spre oameni care au o anumită perspectivă bună de viitor asupra zonei.
Dacă am vorbit despre toate acestea am putea spune
că Primăria Băile Herculane, prin persoana domnului
primar Cristian Miclău, se poziționează clar în topul
celor care pun suflet în ceea ce fac, le pasă de comunitățile
lor, prețuiesc valorile patrimoniului uman și natural
local și militează cu toată puterea pentru promovarea
turismului în zona Banatului Montan. Haideți să
vorbim în continuare despre perspective, pentru că
realizările deja le știm, există, le vede toată lumea și se
bucură de ele. Ce vă propuneți pentru următorii ani?
CM: În primul rând sunt proiectele pe fonduri europene,
aflate în diverse stadii de execuție; de exemplu: Liceul
Hercules (reabilitare, extindere, modernizare, dotare –

proiect aflat în plin proces de implementare); Podul de
Piatră (unde deja a fost desemnat câștigătorul licitației
pe partea de proiectare și de execuție; acum așteptăm
proiectul tehnic pentru a putea fi depus la finanțator și a
obține autorizația de construcție necesară); mai avem
proiectul de reabilitare și modernizare a Vilei Elisabeta,
printr-un grant norvegian (chiar săptămâna trecută au
fost în vizită de monitorizare reprezentanți ai Ministerului
Culturii, împreună cu domnul director Trâmbaciu; după
ce obținem proiectul tehnic și îl depunem la finanțator,
vom putea da drumul la lucrări, undeva în primăvara anului viitor).
Avem și un alt proiect, la care avem câștigătorul
licitației și așteptăm autorizația de construcție, proiect
axat pe dezvoltarea infrastructurii de turism, în cadrul
căruia se are în vedere reabilitarea mai multor obiective,
de exemplu izvorul de apă plată; se va mai face un alt
izvor lângă Căsuța Piticilor, se vor reamenaja parcările
aferente Căsuței și Pizzeriei „Dimitrios”. Vom reabilita
de asemenea spațiul verde dintre Hotelul Versay și Vila
Elisabeta, apoi Izvorul Venera, și respectiv amfiteatrul
din Parcul Vicol. Acesta va fi modernizat, dotat cu o
copertină retractabilă, cu o instalație de sonorizare de
ultimă generație, dotările depășind cu mult ca și valoare
lucrările de reparații ce vor fi efectuate aici. Deci
administrația locală din Băile Herculane lucrează de zor.

AD: Apropo de acest aspect, dar și pentru că ne
apropiem de finalul emisiunii, eu știu că nu stați deloc,
și că toate aceste proiecte și realizările despre care am
discutat, au în spate foarte multă muncă (deopotrivă a
dumneavoastră, cât și a echipei din Primărie), fapt
care face ca dumneavoastră să fiți foarte greu de prins,
pentru că de câte ori am încercat, fie erați plecat, fie
erați în ședințe, sau pe teren – ceea ce este perfect
admirabil, pentru ceea ce vedem și ne încântă, este de
fapt rezultatul acestor eforturi intense pe care le
depuneți dumneavoastră și echipa pe care o conduceți.
Dar dincolo de acestea, mai aveți timp și de viața
personală, de familie? – Fiindcă înainte de a fi primar,
sunteți totuși om; și chiar dacă vă privesc grijile miilor
de suflete care sunt aici în comunitate, precum și miile
de turiști, totuși aveți și dumneavoastră oameni dragi,
familie; când mai aveți timp de ei? – o întrebare cu atât
mai semnificativă cu cât, iată, suntem acum în perioada
sărbătorilor de iarnă și fiecare dintre noi simțim
nevoia de căldura aceea sufletească pe care o primim
atunci când suntem alături de ai noștri.
CM: Da, îmi ocupă foarte mult timp activitatea de la
Primărie, precum și desele vizite pe care le facem în
diferite locații în interes de serviciu (pentru depuneri de
proiecte sau căutarea de soluții necesare orașului
nostru), așa că îmi rămâne foarte puțin timp pentru

alocat familiei în perioada aceasta a mandatului; uneori
mai prind câte un weekend să mă întâlnesc cu cei dragi
și să putem sta în sânul familiei (ca să mă exprim așa).
Familia desigur este foarte importantă pentru mine, dar
ei m-au înțeles, și sunt absolut convinși că prin activitatea
pe care o desfășor vom putea aduce bunăstare întregii
comunități din Băile Herculane.
AD: Foarte frumos spus. Țin să fac aici două precizări:
dumneavoastră aveți, de fapt, două familii: cea de
acasă, despre care am vorbit acum, și apoi familia din
Primărie – o familie care se comportă (credeți-mă
stimați telespectatori) absolut admirabil; iar faptul că
există atât de multă înțelegere între acești oameni
minunați de aici, faptul că se preocupă și nu lasă
absolut nimic la voia întâmplării, reiese chiar din acest
aspect, pentru că, iată, bat la ușă sărbătorile de iarnă
și deja avem aici la noi pregătite obiecte create de
cineva din Primărie, niște daruri absolut minunate (o
să îl rog pe colegul meu să ia niște cadre); vă rog să ne
spuneți câteva vorbe despre ele, dumneavoastră, în
calitate de membru al familiei Primăriei.
CM: Pe lângă faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă
pavazăm orașul cu diferite instalații de lumini și multiple
figurine, colegii din Primărie se ocupă și de creația
manuală (hand-made, să spunem așa) a unor obiecte

care înfrumusețează locurile de muncă, pentru a simți că
suntem în perioada și spiritul sărbătorilor. Vreau să le
mulțumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat
și sper să continuăm această tradiție și în anii viitori.
AD: Ne-am apropiat de finalul emisiunii, moment la
care va trebui să ne luăm rămas bun. Eu îi sfătuiesc pe
toți cei care ne urmăresc să vină să viziteze stațiunea
Băile Herculane, pentru că într-adevăr au ce să vadă
aici. Și dincolo de orice fel de zvonuri și discuții din
spațiul public, cred că totuși experiența pe pielea
proprie este cea mai bună formă de a deosebi adevărul
de alte mituri. De aceea nu ezitați să veniți, pentru că
aici vă veți simți bine; au fost făcute numeroase
investiții, există standarde de calitate foarte înalte (atât
la cazare precum și la petrecerea timpului liber,
relaxare, distracții). Aș adresa domnului primar, pe
finalul emisiunii, următoarea întrebare (care să
reitereze oarecum cu cuvintele domniei sale, invitația
lansată de mine anterior): dacă nu ați fi din Băile
Herculane, pentru ce motive ați dori să veniți aici ca să
vă petreceți concediul sau un weekend, ori pur și simplu în vizită?
CM: Motivul este foarte simplu: realitatea din teren
este una foarte diferită de ceea ce se promovează la
televizor, și de aceea îi invit pe toți cei interesați să vină

la noi, cu încredere, pentru că noi cei care trăim aici și
mai ales cei care am muncit să creăm aceste condiții
moderne le garantăm că nu vor fi dezamăgiți și se vor simți foarte bine.
AD: Exact așa m-am simțit și eu, motiv pentru care vă
mulțumesc. Iar pentru că ne apropiem de sărbători, vă
rog să adresați un cuvânt oamenilor care ne privesc,
locuitori ai orașului, turiști precum și oricine care ne
urmărește și poate va dori să vină la Băile Herculane în viitor.
CM: Țin să mulțumesc pe această cale tuturor celor
care au avut încredere în mine și m-au ales pentru cel
de-al doilea mandat la conducerea Primăriei; îi asigur că
nu îi voi dezamăgi, că investițiile vor continua și că toate
proiectele începute precum și cele pe care le mai avem
pe agendă, vor fi duse la bun sfârșit conform graficelor.
Mulțumesc de asemenea și colaboratorilor cu care
Primăria are diferite contracte, colaboratori care ne
ajută foarte mult în activitățile noastre (mai ales
accesarea și implementarea fondurilor europene); și
mulțumesc totodată și locuitorilor orașului nostru,
dintre care unii au diferite așteptări ce uneori nu
concordă cu dorința noastră și care se realizează mai
greu (deși eu mi-aș dori să le putem satisface pe toate),
însă ne străduim să facem ce putem și depinde de noi și

cu siguranță vom duce la bun sfârșit tot ce am început și
în final toată lumea va fi mulțumită. Vă urez „Sărbători
Fericite!” tuturor și un An Nou mai bun!

INTERVIU REALIZAT IN LUNA DECEMBRIE 2021