DOGNECEA

Oameni dedicați și acțiuni în dezvoltarea turismului Banatului Montan

* AD – Adrian Dinescu; RR – Remus Rof

Interviu cu domnul Remus Rof – primarul
Comunei Dognecea
AD*: Bună, ziua doamnelor și domnilor. Iată-ne la o
nouă ediție a emisiunii „Oameni, fapte, atitudini”, o
ediție (așa cum v-ați obișnuit, de altfel, de-a lungul
acestor ani), în care promovăm locuri, promovăm
oameni, promovăm felul lor de a fi și de a-și pune
amprenta asupra comunităților pe care le conduc în
mod special. Ne aflăm pentru prima dată în Dognecea,
un loc foarte frumos, o localitate situată în județul
Caraș-Severin, atestată documentar din anul 1360, un
loc minunat despre care o să ne vorbească nimeni altul
decât primarul localității, domnul Remus Rof. Mulțumim
că ne-ați primit și vă salut în mod tradițional: bine v-am
găsit, domnule primar, aici la dumneavoastră acasă!
RR: Vă mulțumesc și eu și vă spun „bine ați venit” la
Dognecea. Într-adevăr, comuna noastră este cu tradiție,
cu vechime din 1360. Puține comune există în zonă care
să fie cu așa o bogată istorie și continuitate a tradiției din
vechime până în zilele noastre. Dognecea este, pe de altă
parte, și binecuvântată de Dumnezeu. Avem două lacuri
foarte frumoase – Lacul Mic și Lacul Mare; cel mic este

binecunoscut pentru nuferii săi atât pe plan regional –
Timiș, Caraș, Arad – cât și în țară, pentru că nufărul de
Dognecea și astăzi se află în Austria la muzeul lor de
acolo unde scrie „Lacul cu nuferi din Dognacica”; practic
el a fost adus la noi pe vremea când locurile acestea
făceau parte din Imperiul Austro-Ungar.
AD: Pentru că ați intrat în pâine din prima, vorbind
despre turism (fapt care mă bucură foarte mult, pentru
că zona dumneavoastră aici are un imens potențial turistic
și este, de altfel, zonă turistică, familia dumneavoastră
fiind implicată în acest domeniu cu mulți ani înainte de
a prelua mandatul de primar), vă invit să aducem în
discuție chiar intrarea în comuna Dognecea, pentru că
acest lac se află chiar acolo, iar nuferii sunt undeva pe
partea stângă cum vii dinspre Reșița. La un moment
dat știam că au fost ceva probleme legat de acești nuferi
și se vorbea atunci că ar trebui repopulat lacul; sau
ceva în legătură cu peștii de acolo… Cum s-au rezolvat
lucrurile, pentru că ar fi păcat ca să nu se bucure
turiștii de frumusețea lor în continuare?
RR: Da, la Lacul Mic (cel cu nuferi) am avut un fenomen
piscicol, în care un pește fitofag, crescând foarte mare pe
parcursul timpului, fiind erbivor, a mâncat atât nuferii
cât și frunzele și toată vegetația lacului; a bărberit tot
practic. Nu știam de ce dispar nuferii – unele voci

spuneau că vin oameni din alte părți îl fură și îl plantează
la ei în piscine private; atunci am intrat în alertă toți din
zonă. Într-un final un pescar a făcut lumină în problema
aceasta, observând când era la pescuit cum un pește
mânca frunza și floarea de nufăr. Am demarat o acțiune
în acest sens pentru a se lua măsuri împotriva acelui
pește erbivor; am făcut o adresă la Apele Române
(pentru că ei sunt administratorii lacului – noi suntem
proprietarii), iar ei au fost de acord să secăm lacul și să
mutăm peștii de acolo în Lacul Mare.
Imediat după ce am demarat acțiunea a intervenit o
mică discuție cu un administrator de la AJVPS Timiș
(Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din județul
Timiș, n.r.), care ne-a rugat să îl mai lăsăm un timp
pentru a muta el peștii în condiții considerate mai bune
decât puteam să oferim noi. Dar în final această situație
se va rezolva și domnii de la Timișoara vor finaliza
mutarea peștilor, astfel încât nuferii să reînvie. Iar dacă
ei nu se refac pe cale naturală, îi vom replanta noi pentru
că avem această posibilitate. Ne permitem ca fonduri,
dar și suntem obligați practic moral să facem acest lucru,
pentru că atunci când spui Dognecea spui de fapt „lacul
cu nuferi”. Toată lumea ne cunoaște pentru aceasta, iar
turiștii nu scapă ocazia separat de vizitarea zonei, să
meargă și la nuferi. Avem multe locuri frumoase, trasee
turistice, Biserica din Calina.

AD: O să vorbim despre toate acestea, dar permitețimi să punctez faptul că aspectul cu lacul este un merit ce vă aparține; suntem în iarna anului 2021, deci la un
an și un pic după ce dumneavoastră ați preluat
mandatul de primar (timp de 16 ani, înainte, comuna a
fost condusă de altcineva); și iată că într-un an de zile
lucrurile au demarat în sensul reabilitării acestui lac și
probabil din 2022 tragem speranțe să revină la
capacitatea lui maximă la care a fost înainte. Pentru că
am început să vorbim despre obiectivele turistice,
spuneți-ne câte ceva despre Biserica din Calina.
RR: Biserica din Calina este adusă de la Ciudanovița, și
remontată în acest sat din 1760, dar deși e atât de veche,
se menține foarte bine, fiind aflată și pe lista monumentelor
istorice. Împreună cu șefa noastră de la urbanism (cu
Ani Florei) am identificat o măsură pe care putem aduce
fonduri pentru a reabilita monumentele istorice, unde
am cuprins și biserica aceasta.
Avem, de asemenea, uzina construită și industrializată de
austro-ungari, primul furnal din România (la Dognacica),
austro-ungarii făcând prospecțiuni geologice și identificând
multiple resurse naturale aici în Banat, între care: aur,
cupru, fier etc. Există și azi mina Aurora de unde se
extrăgea aur; de asemenea putem vedea și în zilele
noastre zgura rămasă de pe urma exploatării cuprului.

Datorită acestei situații, localitatea noastră în acele
vremuri a fost foarte progresistă, deschisă la noutăți din
sfera industrializării și a progresului adus odată cu ea,
puține localități din România având o astfel de șansă pe
atunci. Calea fierului putem spune că aici a început
(pentru România), de la Bocșa, Ocna de Fier, Dognecea
și respectiv Oravița, care pe vremea aceea era municipiu;
acolo se gestionau toți banii județului. Din aceste motive
noi am conviețuit cu nemți, cu unguri, cu italieni (pentru
că au fost aduși meșteșugari din Italia) și cu țigani veniți
pentru muncă – noi le zicem țigani, dar practic ei nu sunt
țigani, ci o populație adusă de Maria Tereza special din
India (de aceea nici nu știu limba țigănească), dar au fost
foarte harnici și împreună cu românii de aici am reușit
să ridicăm comuna noastră și să fim cunoscuți atât în
țară cât și în Austria, la Viena.
Pe lângă bogățiile subsolului de care am amintit, noi
mai avem și bogățiile apei: apa plată (cunoscută acum de
toată lumea) „Perena” (de la Calina), apoi apa „Aura” (de
la Ocna de Fier). Deci bogății cunoscute și valorificate
încă de pe atunci și până în zilele noastre. Dacă ne uităm,
cea mai mare parte a locuitorilor din Dognecea de azi își
au pensia de la mină. În prezent se exploatează cu
prioritate celelalte resurse: avem cariera de piatră, apa
plată. De exemplu apa de la Calina a fost dusă în Austria
cu carul cu boi – vă dați seama ce efort și ce drum lung,

dar a meritat pentru că încă de pe atunci se cunoșteau
proprietățile ei benefice și gustul deosebit: apa „Perena”
a câștigat locul II la nivel mondial pentru gust. Este o medalie nemaipomenită.
AD: Categoric da. Și sper că toate aceste lucruri sunt
puse în valoare și în acest moment, iar cei care vin aici
să cunoască din plin atât Drumul Fierului, cât și aceste izvoare.
RR: Eu, după cum ați spus și dumneavoastră, doar de
un an sunt primarul comunei, dar în acest interval am
reușit foarte repede să îmi fac o echipă. Când am venit
aici erau doar 4 oameni în Primărie: secretarul, doamna
de la Registrul Agricol, persoana de la asistență socială
și la DSU (cei cu stingerea incendiilor). Eu venind din
mediul privat știam că fără echipă nu poți face nimic
niciunde. Așa că repede am pus la punct concursuri
pentru a atrage oameni pe posturile necesare, pentru a
ne dezvolta. Am avut și un noroc foarte mare că
arhitectul șef de la Primăria Reșița nu mai dorea să
continue cu administrația locală, așa că doamna
respectivă – Ani Florei – și-a dorit transferul la comuna
Dognecea; ne-am bucurat să o primim în echipă, pentru
că e o persoană tânără, arhitect, destupată la minte,
dornică de a redescoperi istoria locală, de a dezvolta
comuna noastră. Eu sunt foarte mulțumit de ea, mai ales

că a și devenit cetățean al comunei – și-a cumpărat casă
aici. Pe lângă ea avem o echipă completă care gestionează
serviciile registrului agricol și al secției de impozite și
taxe – unde facem colectarea mult mai bine decât
înainte; cetățenii au înțeles că trebuie să plătească
datoriile fiind receptivi pentru că văd că se mișcă
lucrurile, văd unde se duc banii lor. Deci eu spun că
suntem pe un drum bun, avem echipă serioasă, inclusiv
consilieri buni care își doresc schimbarea și modernizarea Dognecei.
AD: Vă preiau cuvintele, apropo de echipă, apropo de
oamenii care văd că lucrurile se mișcă, și, mai ales,
apropo de drum. Care este drumul perspectivei în
comuna Dognecea, în raport cu echipa pe care o aveți?
– și mă refer aici la proiectele pe care doriți să le implementați.
RR: Eu am venit la Primărie în noiembrie 2020, iar în
decembrie deja se închidea axa ADR Vest pe dispensare
comunale. Așa că am pus repede în mișcare echipa, am
lucrat contra-cronometru – nu aveam nici măcar întabulat
dispensarul, nici primăria, nici piața, nici școlile, nici
drumurile – dar am reușit să le facem; apoi am scris
proiectul și l-am depus până în 31 decembrie ora 15 și
am fost foarte mulțumiți că s-a și aprobat. Ținând cont
și de restricțiile acestea și toată situația din lume cu

pandemia, ne-am bucurat și mai mult că am reușit totuși
să modernizăm dispensarul, să avem spații adecvate, cu
aparatură modernă, să putem oferi primul ajutor care
este extrem de importat să îl avem în sat, să nu mai
trebuiască să trimitem oamenii la Reșița. Acesta a fost,
deci, primul proiect, cu succes.
Apoi am continuat procedurile de întabulări, de conceput
idei și proiecte pentru a dezvolta Dognecea împreună cu
echipa noastră. În general, în orice comună din România,
când vorbim de investiții în modernizare ne referim la:
apă, canal și drumuri în principal. Ceea ce am făcut și noi.
Am conceput rapid proiecte pentru toate aceste sectoare și
cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să depunem pe acest
program „Anghel Saligny” (al Guvernului României, n.r.)
7 proiecte în valoare de 100 de milioane de lei. Nu știm
exact câte se vor finanța, dar eu sper că toate vor obține
bugetare. Dar chiar și în cel mai rău scenariu, se vor finanța
cele privitoare la apă și canal, plus un drum obligatoriu,
Dognecea-Calina, pe care îl vom moderniza și asfalta în totalitate.
Cum ați spus și dumneavoastră, dincolo de aceste proiecte
punctuale de modernizare, noi trebuie să gândim în
perspectivă, în ansamblu și pe termen lung. Deci dincolo
de aceste lucruri mărunte (dar care desigur, ne ajută pe noi
locuitorii) trebuie totuși să modernizăm Dognecea ca ea să

fie atractivă și pentru restul oamenilor, pentru turiști;
omul care vine în zonă să fie stimulat să lase cât mai mulți
bani aici; deci trebuie gândit economic. De aceea trebuie
făcute și oferite servicii și atracții în acest sens. Noi avem
două găuri mari de mină: Mina Ferdinand și Mina Iuliana,
cu galerii foarte interesante, pe care le-am studiat ca să
identificăm oportunitățile de a le moderniza și de a
deschide aceste grote către turiști; ele sunt camere imense
subterane aflate în condiții foarte bune; plus că au mai fost
modernizate pe vremea lui Ceaușescu, pentru a putea continua exploatarea lor.
De exemplu grotele acestea leagă Dognecea de Ocna de
Fier, pe sub pământ, este aproape un oraș subteran. Am
găsit o firmă din Vâlcea, fondată de niște speologi foarte
deștepți și bine pregătiți (cunoscători de zăcăminte și de
locuri subterane) care cu așa ceva se ocupă; cu ei am
verificat aceste grote, ei înșiși rămânând impresionați de
ce există aici la noi în aceste două mine. Așa că ne dorim
să facem acolo niște camere saline, pentru tratament cu
sare; afară să modernizăm zona unde minerii de pe
vremuri aruncau zgura de la furnale (zona „șmelt”, așa îi
spunem noi), loc de unde se poate pleca cu mașinile offroad (sau chiar și cu cele normale) pentru a vizita Mina Ferdinand. Acolo vrem să facem un mic orășel subteran,
cu un trenuleț turistic pentru copii, cu amenajări de
divertisment și alte atracții; iar pentru iubitorii de

drumeții vom amenaja un traseu pietonal. Eu sunt foarte
optimist că vom reuși, atât datorită echipei cât și indiciilor
că Uniunea Europeană sprijină astfel de proiecte, iar din
calculele noastre, după ce proiectul va fi implementat,
vom fi vizitați de peste 20.000 de turiști anual. Ceea ce
pentru noi este un lucru nemaipomenit.
Pe această cale, doresc să transmit tuturor celor care
intenționează să investească la Dognecea, că suntem
total deschiși pentru investitori, ne trebuie locuri de
cazare, ne trebuie meșteșugari, precum și orice idei
valoroase de la orice antreprenor, de servicii și produse
pentru turiști. De exemplu dacă vrea să facă magiun, să
prepare semințe, să facă o brutărie – mai ales că avem o comună foarte mare.
AD: Deci aveți toată deschiderea pentru orice gen de
investitori și poate că le oferiți și ceva facilități.
RR: Bineînțeles, le punem la dispoziție terenuri, scutiri
de impozite și alte facilități. Păi vă dați seama, când vor
fi implementate proiectele noastre cu tiroliana, cu minele,
cu traseele turistice, vom avea nevoie să le oferim și locuri
de cazare și de alimentație publică. Momentan capacitatea
de cazare pe zona Dognecea e undeva la 50 de locuri,
ceea ce înseamnă mai nimic. De aceea invităm cu
deschidere absolut pe toată lumea care este interesată să
investească sub orice formă, în turism.

AD: Până la acest moment, ce categorie de turiști
aveți: unii cu pretenții foarte mari, sau care vin doar să
petreacă puțin timp liber și apoi pleacă?
RR: Avem mai multe categorii. De exemplu vin cei din
zona Bocșa și Reșița în timpul verii pentru a face plajă, a
înota, sau a face trasee cu bicicleta; ei apoi mănâncă și
pleacă înapoi. Dar avem și turiști care doresc să stea mai
multe zile, de exemplu vin peste weekend; ei se cazează,
mănâncă, fac plimbări cu ATV-urile, cu hidrobicicletele, fac plajă, drumeții etc.
AD: Perspectivele sunt foarte frumoase și când se vor
lega unele cu altele (și sunt sigur că se va realiza acest
lucru, după cum vă știu eu pe dumneavoastră că aveți
capacitatea de a face lucruri faine), atunci într-adevăr
zona va avea toată deschiderea și atractivitatea necesare;
mai ales după modernizarea drumului. În acest moment
câte căi de acces aveți aici la Dognecea?
RR: Avem una dinspre Bocșa-Ocna de Fier, alta dinspre
Reșița-Lupac și în al treilea rând mai există accesul
dinspre zona de jos, se vine dinspre Ticvaniu, Secășeni,
Calina. Toate aceste trei intrări sunt drumuri județene.
Acum pe drumul dinspre Reșița se lucrează la modernizare
(se pune încă un covor de asfalt), ceea ce e de bine,
pentru că vara asta am fost oarecum vitregiți, turiștii
veneau la noi, le plăcea zona foarte mult, dar se plângeau

de starea proastă a accesului, situație care îi făcea să nu
mai revină și a doua oară. Din partea noastră a Primăriei
am făcut o adresă către Consiliul Județean pentru că din
drumul care duce spre Reșița prin Lupac au mai rămas
doar 5,9 km neasfaltați, și am cerut să ni se predea nouă,
administrației comunale, ca să îl depunem pe o măsură
de finanțare, fiindcă e mult mai simplu ca o comună să
își promoveze interesele și să facă un proiect pe 5,9 km,
decât Consiliul Județean care are 800 km în total;
normal că nu poate să îi reabiliteze pe toți. Eu sper să se
rezolve cât de curând, și îmi pare rău că durează atât de
mult, administrația județeană se împotmolește în acte;
dar speranța moare ultima și până la urmă și ei se
gândesc la faptul că nu mă ajută pe mine personal, ci
întreaga comună, oamenii ei și chiar județul nostru.
AD: Apropo de oameni: cu ce se ocupă oamenii de aici
și ce posibilități de trai au? Fiind zonă de munte,
agricultură nu prea mai este –deși știu că dumneavoastră
ați fost preocupat de acest lucru și că în weekend-uri
făcuserăți o piață volantă.
RR: Da, făceam piață de meșteșugari unde locuitorii își
expuneau produsele. Noi dognecenii, pot să vă spun că
suntem prietenoși, deschiși la lucruri noi; pe mine chiar
m-a determinat să ajung la Primăria Dognecea indiferența
celor dinaintea mea. Avem o comună atât de frumoasă

și cu istorie bogată, dar nu se întâmpla nimic, nici apă,
nici canal, nici turism; vă dați seama au fost PNDL 1 și
PNDL 2 (programe naționale de finanțare pentru
dezvoltare locală; n.r.) – iar Dognecea e singura comună
din județ care nu are niciun proiect de dezvoltare locală
nici prin Ministerul Dezvoltării și nici prin fonduri
europene. Să spunem totuși că fondurile europene sunt
mai greu de accesat (am văzut și eu în proiectul cu
dispensarul și acum cu proiectul unei baze sportive
foarte frumoase, cu stadion, la care acum semnăm
contractul); dar prin PNDL trebuia doar să depui un
deviz general estimativ și ei dădeau bani. Administrația
dinainte nu a știut să acționeze în sensul acesta și văzând
că peste tot, în tot județul oamenii se mișcă și lucrurile
frumoase se realizează, doar la noi nu, mi-a părut extrem
de dezolant ca această zonă foarte frumoasă și această
comună mirifică să rămână un loc murdar: cu gunoaie
aruncate la întâmplare, cu mizerie pe străzi. Mulți dintre
clienții mei de la pensiune se plângeau de dezastrul de
mizerie cu care se întâlneau pe drum.
Atunci mi-am pus speranța că dacă o să ajung aici o să
încep chiar cu curățenia, pentru că și o casă chiar dacă e
mai săracă, dar totuși e curată, arată foarte bine și va fi
vizitată cu plăcere. Din acest motiv, primul lucru pe care
l-am făcut am cumpărat tomberoane de gunoi la fiecare
casă. Înainte erau niște platforme de colectare a gunoiului

de unde se ridica foarte rar (la 2-3 săptămâni și nici atunci
măcar nu le goleau pe toate); gunoaiele se împrăștiau (le
luau câinii, vântul), erau la vedere și arăta sinistru. Așa
că am distribuit fiecărei case un tomberon și un sac
pentru materiale reciclabile; și am fost impresionat cum
oamenii nu au mai aruncat pe stradă nici o hârtie măcar;
materialele reciclabile le-au pus în sacii respectivi;
gunoiul se colectează acum săptămânal (joia), firma de
salubritate golește tomberonul, ia sacul și dă alt sac
pentru materiale reciclabile omului, pentru următoarea
săptămână. După aceea am pus și tomberoane stradale, tot
la 20-30 de metri, pentru copiii care merg la școală sau
oamenii care trec pe drum. Am făcut și o secție de
gospodărire comunală la Primărie, am angajat și acolo
personal și acum noi colectăm gunoiul stradal, fac curat,
sesizează lucrurile, cosesc iarba, toaletează copacii.
Cu acestea am început și îi felicit pe această cale pe
dogneceni pentru că – mai ales în zona de jos a satului –
au fost și sunt în continuare exemplari. Ei au primit cu
drag ideea și au înțeles că împreună (pentru că acesta a
fost și sloganul meu în campanie) Dognecea colț de rai
vreau să o facem. Și iată că încet-încet reușim și sper să
continuăm astfel până la capăt, să mă susțină și de acum
încolo cu toate proiectele necesare în acest sens.

AD: Eu sunt sigur că o vor face, mai ales că ceea ce
spuneți dumneavoastră e de bătaie lungă și prin serviciile
conexe de care vorbeam comuna se va dezvolta bine, iar
de aici vor profita implicit cetățenii ei. Și sunt convins că
atâta timp cât vă gândiți la lucruri importante pentru
ei – iată pe primul loc a fost chiar sănătatea lor, la
bunăstarea lor – și prin faptul că văd puse aceste
lucruri în acțiune cu rezultate concrete, o să rămână
alături de dumneavoastră să vă susțină în continuare.
Acum, pe perioada aceasta a restricțiilor de pandemie
multe lucruri au fost blocate sau reduse, dar din câte
am văzut dumneavoastră ați reușit să vă dezvoltați
activitatea normal, ați luptat și continuați să luptați
pentru cetățenii comunei. Aș dori să vă întreb în
continuare dacă mai aveți și alte proiecte în afară de
cele amintite; ne apropiem de finalul emisiunii, dar miaș dori să revin în viitor la dumneavoastră, mai ales ca să putem constata (eu și telespectatorii noștri) cu
bucurie cum s-au derulat lucrurile fiindcă sunt sigur că
prin proiectele pe care le implementați Dognecea va
deveni un pol de atracție al Carașului. Deja îmi și
imaginez tunelele din mină amenajate cu atracții
pentru copii, cu trenulețe, ca un fel de Disney-Land; mi se pare ceva fantastic.
RR: O să muncim mult pentru aceste perspective,
pentru că nimeni nu ne bate la ușă să ni le ofere de-a

gata, sau să ne dea bani ușor pentru ele. O să muncim în
echipă, și sunt convins că o să reușim tot ce ne propunem;
cel puțin până acum tot ce mi-am propus m-a ajutat
Dumnezeu să și fac. Pe termen lung sunt sigur că
Dognecea o să devină un punct mare de atracție
turistică. Deja visez (pentru că știți cum e, dacă nu ai vis
nu ai nimic) cum o să fie platformele respective pline de
turiști din toate colțurile țării și lumii, să fie ambient
frumos, să fie distracție; să fie cozi de autocare în
parcări, să ne cunoască lumea peste tot, să se umple
pensiunile comunei cu turiști.
Vreau să stârnim oamenii din sat să se reapuce sau să
devină mici meșteșugari autohtoni; o să facem o piață
specială pentru ei, pentru ca turistul când vine să
cunoască zona noastră să poată pleca cu un suvenir din
Dognecea, să poată cunoaște tradițiile noastre făcute
chiar sub ochii lor; bunuri, produse, mâncăruri tradiționale
să fie expuse și vândute acolo. Să fim recunoscuți cu
tradițiile noastre multiculturale, și cu români, și cu
nemți, și cu unguri, cu italieni. Avem Forumul German
în comună, care funcționează mereu cu niște băieți
foarte buni acolo, care au multe lucruri de spus și arătat,
file din istoria Dognecei, cu poze și alte documente
foarte vechi, cu garda de pompieri, care avea o ținută
impecabilă (chiar și acum mai sunt aceste ținute acolo și
le putem vizita). Cu atât mai mult cu cât serviciul era

voluntarial. Ei au și un mic muzeu pe această temă. Și
noi, administrația locală, vrem să facem un muzeu, mult
mai mare (căutăm acum finanțare europeană), un muzeu
al tuturor obiectelor care s-au folosit în dezvoltarea
Dognecei: de la prima lingură în care se topea aurul,
până la furnalul respectiv, ale cărui ruine se mai văd și
azi. Acolo vrem să reabilităm ca să poată fi vizitat de
turiști, să simtă la fața locului realitatea, să vadă de când
este datat – vă dați seama, de la 1360.
Am descoperit chiar acum 2 săptămâni vatra satului
vechi, care nu este aici unde se află satul actual, ci într-o
zonă unde a fost cândva o mină de aur; așa era pe vremea
aceea, nefiind mijloace de deplasare ca azi, minerii se
așezau exact lângă zăcământ, lângă mină, acolo își
făceau casele. Am găsit în zona numită azi „7 tei” (azi mai
sunt doar 5) inclusiv ruinele bisericii de atunci, pe care
le-am descoperit acum o lună de zile, de la un bătrân,
domnul Arteț (căruia îi mulțumim și pe această cale); el
ne-a dus și ne-a arătat acea zonă impresionantă, unde
există ruinele bisericii și caselor muncitorilor de
odinioară. Mai târziu exploatarea minieră și satul s-au
mutat pe altă zonă, pe Mărcuș, unde de asemenea am
găsit ruinele caselor. Apoi a venit războiul cu turcii, și a
urmat administrația turcă de aici (noi atunci am lucrat
pentru turci câteva zeci de ani); ulterior au revenit
austro-ungarii, care i-au somat să plece într-un termen

dat, dar întrucât turcii nu au vrut s-au luptat unii cu alții;
turcii au fugit cu butoaiele cu aur. Și în urma acestor
evenimente tulburi o familie s-a mutat unul la Pătulul lui
Paul și altul la Ocna de Fier. Iar de acolo s-a dezvoltat
ulterior Ocna de Fier și Dognecea. Ulterior a luat avânt
dezvoltarea comunei, inclusiv la nivelul la care a existat
bancă aici în Dognecea. Deci toată zona avea monedă
proprie, dognecea de aur (așa se numea), cu care se
tranzacționau toate produsele din zonă: satele vecine și
altele mai îndepărtate veneau și comercializau aici
produsele lor, pentru că la Dognecea fiind zonă de mină
nu se producea nimic altceva.
AD: Lucruri frumoase, momente fascinante, unele
redescoperite de dumneavoastră pe care probabil le
știați de multă vreme fiind de-al locului și probabil de
aici v-au venit și multitudinea de idei bune pentru
dezvoltarea zonei. Și dacă în doar un an de zile ați
reușit să faceți cu mult mai mult decât de a visa, așa
cum bine spuneați, eu sunt convins că tot ce v-ați
propus se va realiza și că veți readuce istoria aceasta
veche în valoare, să repuneți comuna acolo unde îi este
locul, și să atrageți o multitudine de turiști, care chiar
au ce să vadă. Locurile acestea, sincer, pe mine m-au
vrăjit, efectiv. Drumurile, într-adevăr, sunt puțin mai
slabe calitativ, dar vestea bună e că acum se lucrează
la ele. Știu că nu comuna este cea care răspunde de

aceste drumuri, dar în același timp salut inițiativa
dumneavoastră de a prelua acea bucată de drum de
care ați spus, pentru că rar întâlnești oameni care să
vadă că se pot face lucrurile și altfel. Sunt sigur că până
la urmă, prin perseverență și devotament față de binele
cetățenilor și al turismului, veți reuși să învingeți și birocrația tipică de la noi.
Domnule primar, dat fiind faptul că suntem acum la
final de emisiune, că suntem în perioada sărbătorilor
de iarnă și că emisiunea va fi transcrisă într-o carte
care va rămâne peste timp în memoria și patrimoniul
național, v-aș ruga să adresați un cuvânt tuturor celor
care ne urmăresc: localnici, vizitatori, turiști, cei care
au trecut sau cei care vor trece în viitor pe la dumneavoastră.
RR: Le mulțumesc dognecenilor pentru că m-au
sprijinit foarte mult în dezvoltarea comunei, îi invit,
aștept și îmi doresc să fie în continuare cu mine. Le urez
pe această cale sănătate, prosperitate și să ne ajute
Dumnezeu ca împreună să putem face Dognecea un colț
de rai. Sărbători Fericite și La Mulți Ani!